Expertiză

Dreptul familiei

Chiuariu & Asociații a acumulat o vastă experiență în prestarea serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare persoanelor fizice în materia dreptului familiei.

Activitatea noastră în dreptul familiei este concentrată pe nevoile specifice persoanelor și familiilor înstărite, în ceea ce privește chestiunile de impact asupra vieților lor personale, cât și averilor și afacerilor.

Chiuariu & Asociații ajută familiile să-și protejeze, dezvolte și gestioneze patrimoniul, inclusiv în proceduri de divorț și succesiuni, întreținerea copilului și a soțului divorțat. Ne asistăm cu succes clienții în orice chestiune juridică ce implică relații personale, cum ar fi redactarea unor acorduri prenupțiale, postnupțiale, coabitare și parteneriat domestic (inclusiv pentru persoanele LGBTQ+), proceduri de adopție și surogat, dar numiri de tutore.

Mai mult decât atât, echipa noastră oferă reprezentare în fața instanțelor într-o gamă largă de litigii de dreptul familiei, incluzând dosare complexe, cu element de extraneitate, ce privesc separarea, ordine de protecție, divorț, autoritate părintească, chestiuni ce țin de dreptul la vizită și paternitate, adopție, dar și răpire internațională de copii.     

(Visited 25 times, 1 visits today)
Close