Vlad Goanță

Senior Associate

Pe parcursul activității sale profesionale de peste 23 de ani, Vlad și-a perfecționat calitățile de avocat pledant în litigii complexe de drept comercial, drept civil, drept administrativ, dreptul muncii, și insolvență. De asemenea, a acordat consultanță privind proiecte de investiții imobiliare, construcții, energie.

Vlad poate oferi asistență și reprezentare juridică în toate etapele prin care poate trece o afacere, de la înființare sau preluarea unei entități existente, trecând prin sau fuziuni, divizări sau cesiuni și până la proceduri de reorganizare voluntară sau reorganizare judiciară, dizolvarea și lichidare, ca urmare a derulării procedurilor de insolvență.

Înainte de a se alătura echipei noastre, Vlad a coordonat timp de 12 ani Departamentul de Litigii al unei societăți locale de avocați.

Vlad a obținut un Masterat în Dreptul Afacerilor în cadrul Universității Româno-Americane din București și este membru al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din 2006.

(Visited 253 times, 1 visits today)

Lorem ipsum dolor sit amet, consetetur sadipscing elitr, sed diam nonumy eirmod tempor invidunt ut labore et dolore magna aliquyam erat, sed diam voluptua. At vero eos et accusam et justo

Lorem ipsum dolor sit amet, consetetur sadipscing elitr, sed diam nonumy eirmod tempor invidunt ut labore et dolore magna aliquyam erat, sed diam voluptua. At vero eos et accusam et justo

E-mail: vlad.goanta@chiuariulawyers.ro

Close