De la începutul acestei luni, cunoscutul om de fotbal dl. Victor Piţurcă este victima unei virulente campanii de denigrare declanșată de dl. Corneliu Vadim Tudor și susținută atât prin intermediul articolelor cu caracter rasist, xenofob, calomniator, insultător, publicate sub semnătură proprie în ziarul Tricolorul, precum şi prin retorica similară demonstrată în emisiuni de televiziune.
Faţă de acţiunile amintite, dl. Victor Piţurcă, reprezentat legal de către avocaţii de la Chiuariu & Asociaţii, a iniţiat o acţiune în instanţă prin care solicită obligarea dlui. Corneliu Vadim Tudor, în solidar cu instituțiile media prin care au fost săvârșite faptele, la plata unor daune morale în valoare totală de 1 milion de euro.
De asemenea, avocaţii de la Chiuariu & Asociaţii solicită în numele clientului lor obligarea pârâţilor la formularea de scuze publice, publicarea hotãrârii judecãtoreşti în 3 ziare de largã circulaţie, precum şi achitarea cheltuielilor de judecatã.
„Prin demersurile legale efectuate de către avocaţii noştri, în numele domnului Piţurcă, dorim nu doar sancţionarea celor responsabili cât, mai ales, să ilustrăm dezaprobarea cu care ar trebui întâmpinate astfel de atitudini reprobabile din partea unei persoane ce exercită o funcție de demnitate publică, precum și dezaprobarea față de toleranţa și promovarea acestora de către canalele media”, a afirmat Tudor Chiuariu, partener senior al Chiuariu & Asociaţii.
În calitate de reprezentanţi ai dlui. Victor Piţurcă, antrenor al echipei naţionale de fotbal a României, avocaţii de la Chiuariu & Asociaţii au introdus astăzi, 24 aprilie, o acțiune la Tribunalul București.
“Daunele solicitate reprezintă contravaloarea prejudiciului moral şi de imagine suferit în ultima lună de clientul nostru, dl. Victor Piţurcă„, a mai declarat Tudor Chiuariu.